It’s broken… again :|

E greu. E al naibii de greu sa mergi mai departe cand inima e facuta bucatele. Am incercat sa o cos si sa o lipesc, sa o fac sa fie intreaga din nou. Degeaba. Singurul lucru pe care l-am realizat a fost sa o umplu de cicatrici urate. Si sa o ranesc in fiecare zi, sa o fac sa planga cu lacrimi de sange.

Niciodata nu mi-am imaginat ca poate sa doara atat de mult sa iubesti pe cineva. Sa iti doresti din adancul sufletului sa fie langa tine si sa incerci sa umpli golul lasat in suflet cu orice amintire. Dar acest lucru doare. Cel mai mult ma doare ca nu pot face nimic sa dreg situatia asta. Sunt legata de maini si de picioare de o forta mai puternica decat mine, o forta care ma impiedica sa pot face ceva. Orice. E ceva acolo, mai presus de mine, care ma tine in loc si nu ma lasa sa imi indeplinesc scopul. Ori de cate ori mi-am propus sa imi alin, cat de putin acolo, durerea si dorul, ceva mi se intampla.Ceva rau.

Cine a spus ca ochii care nu se vad se uita a avut dreptate, Nu am fost eu cea care a uitat. Eu am fost cea care isi amintea fiecare frantura de conversatie, fiecare loc, fiecare gest. Eu am fost cea care si-a dorit si care isi doreste, mai mult decat orice pe lumea asta, sa se intample o minune. Eu am fost cea care a sperat si spera ca totul va reveni la normal. Ca va fi bine. Speranta moare ultima. Sau o data cu mine.

Ironia sortii. Eu scriu despre povesti de dragoste. Povesti furtunoase, pline de pasiune, dar cu final fericit. Nu o pot scrie pe a mea. Pentru ca este inca in desfasurare, e dureroasa si nu are happy ending. Are doar un drum presarat cu spini si gropi, un drum sinuos si intunecat, fara lumina calauzitoare. Fara curcubeu sau soare dupa furtuna.

o tempora, o mores!

inevitabil, ajung la concluzia lui Cicero, in Peroratio. poate ca multi se intreaba ce mama dracului vrea sa insemne si asta, dar un mic search pe google nu strica

raman de multe ori stupefiata in fata prostiei manifestata ostentantiv de catre generatia noua. sau mai bine spus, DEGENERATIA. pentru ca asta este adevarul.

copiii din ziua de azi nu mai sunt copii. au pierdut notiunea de copilarie, trecand de la stadiul de bebe la cel de adolescent. frumusetea acestei varste se pierde pe zi ce trece si acest lucru nu se datoreaza numai tehnologiei ce avanseaza cu viteza luminii. cum spunea cineva foarte drag mie acum vreo juma de an “copiii din ziua de azi stiu doar sa stea in fata calculatorului si sa se joace counter-strike. daca ii scoti in fata blocului, habar nu au sa joace leapsa si butoiasul.”

cata dreptate avea! si are! pentru ca asa este. jocurile copilariei noastre sunt demult uitate. fetitele de azi nu mai stiu sa imbrace papusi, sa sara coarda sau sa joace sotronul. astea sunt deja de domeniul antichitatii. sunt mult prea preocupate sa viseze ca vor deveni ca hannah montana sau sa se machieze si sa se imbrace la moda. idolul lor in viata e justin bieber. de la 11 ani se preocupa de cum sa se faca placute de colegul de clasa sau de banca. deja de la 13 ani viseaza doar pwla. la 16 ani iti dau lectii in materie de sex si viata. NU E NORMAL!!!

baietii au fantezii cu prietenele de la bloc/colegele de clasa de la 10 ani. oh dear God! filmele de animatie sunt deja depasite, cer safturi in legatura cu materialele pornografice. asculta manele, tin salamul in playlist si se viseaza adorati de femei, invidiati de dusmani, plini de valoare si bani. si nici macar nu au un fir de par prin barba sau pe la putza. habar nu au sa joace tara, tara vrem ostasi sau ratele si vanatorii, dar iti vor spune si noaptea in somn calibrul pustilor din counter-strike. nu vor sti sa spuna Tatal nostru, dar noua melodie a lui Gutza putza de maimutza sigur o vor sti.

ceea ce este si mai grav este ca viseaza la tot ce am scris mai sus si nici macar nu stiu sa scrie corect ROMANESTE!!! nu cer limbi straine, ca alea sunt deja materii optionale. pentru ei scoala nu este decat acel loc din cartier/oras/sat unde isi etaleaza ultimele achizitii in materie de moda, bijuuri, telefoane , machiaje si talent. da, talent! acel talent de a fi la cota maxima a penibilului, de a face poze pe banci, sub banci, pe catedra, sub catedra, stand capra, cu botic de rata samd. scoala nu mai este acea institutie unde noi, generatia de dinainte de revolutie, ne pregateam pentru viata. profesorii nu mai sunt acele persoane de care noua ne era teama si ii respectam ca pe parintii nostri. sunt doar niste fiinte ostile care ii “terorizeaza” pe bietii copii. saracii de ei :-j disciplinele scolare nu mai sunt facute pentru a invata ceva din ele, ci doar pentru a fi parcurse ca pe un articol din ziar. termina 12 clase si habar nu au cine a fost george calinescu sau ce semnificatie are romanul “ion”. lectura lor favorita e Libertatea, ziarul suprem de cacat, sau forumurile cu si despre intrebari idioate, care se inmultesc mai ceva ca ciupercile dupa ploaie.

ce ma uimeste si ma ingrozeste in acelasi timp e ca au atatea resurse la dispozitie si sunt inca prosti. educatia sexuala este INEXISTENTA!!! inainte se facea prin scoli si licee… probabil ca se face si acum, dar ei sunt mult mai preocupati de pornografie decat sa caste urechile la ce spun oamenii aia pe acolo. si totusi… internetul e plin de astfel de articole, de unde pot invata anumite lucruri. ei prefera sa isi faca un cont stupid pe TPU.RO si sa intrebe niste lucruri la mintea cocosului. dar asa e cand gandesti cu capul pwlii sau cu hormonii. e alarmant sa vezi fete de 13 ani care intreaba oameni de aproximativ aceeasi varsta daca sa-si inceapa sau nu viata sexuala (alooo, mata stie cu ce te ocupi tu? tactu stie pt ce iti plateste netul?), baieti care vor id-urile fetelor pana in 16 ani si care sa NU mai fie virgine (virginitatea este deja o povara la 15 ani) samd. e trist. e trist ca nu stiu sa foloseasca resursele pe care le au. cei din generatia mea (’85-’89) nu aveau atata informatie la dispozitie… si scriau (scrisori in plic, puse la posta, nu mail-uri) revistelor pt adolescenti, de tipul bravo sau cool girl si asteptau cu nerabdare urmatorul numar, in speranta ca poate le raspunde cineva. internetul era un lux. stateam in sali de calculatoare si plateam 20.000 lei vechi ora si nu puteam sa intram pe acest tip de site-uri, pentru ca sexul era un subiect tabu. acum nu mai e asa. copiii astia au totul pe tava. si degeaba. isi incep viata sexuala complet neinformati (de fapt, cer pareri despre cum si in ce fel a fost prima data, daca a durut, etc, fara sa stie ca difera de la persoana la persoana), fara sa stie ce sunt si cum se folosesc metodele contraceptive, prezervativul este o optiune (NU, nu este o optiune, indiferent de varsta, este foarte necesar, atat din prisma evitarii unei sarcini cat si a BTS-urilor – probabil ca multi se intreaba astea cu ce se mananca) atat timp cat fetele sunt prea mici pentru anticonceptionale si apoi vin cu intrebari de genul: sunt insarcinata??? sunt sanse sa raman insarcinata daca asa si pe dincolo???

nu se mai preocupa de educatia si cultura lor. daca cineva, baiat sau fata, inca mai are asemenea inclinatii, este considerat/a tocilar/a, exclus/a din grup sau gasca, etichetat/a drept virgin/a si marginalizat… si pana la urma acesta sau aceasta va urma turma, se va cobori la nivelul ei, tocmai pentru a fi acceptat. nu e normal.

nu vreau sa par o baba si sa incep cu chestii gen: “pe vremea mea” dar acesta este crudul adevar. ne prostim pe zi ce trece si nu mai putem face nimic pentru a schimba ceva. este deja prea tarziu.

he is sorry…

erau amandoi intr-un loc retras, feriti de ochii curiosilor. paravanul in stil oriental ii despartea de restul lumii din cafeneaua aglomerata. intre ei nu era decat o masuta mica de bambus, o scrumiera goala si o vaza de portelan cu motive chinezesti, cu un singur bujor trandafiriu, ce raspandea un miros de primavara. era liniste. nici unul nu indraznea sa spuna ceva… tacerea dintre ei devenise atat de apasatoare, incat zumzetul cafenelei devenea din ce in ce mai strident.

ea isi plecase privirea, jucandu-se absenta cu incheietoarea bratarii in timp ce el o privea atent. nu observase lacrimile ce curgeau pe obrajii ei decat atunci cand ea incepu sa-i vorbeasca. ii adresa cuvinte grele, dure, pline de repros, pe care nici ea nu crezuse vreodata ca va apuca sa i le spuna. vorbele ei il loveau ca un bici, lasand in urma lor rani adanci, dar nu indraznea sa-i spuna sa se opreasca. ar fi inrait-o si mai tare. stia ca are dreptate. stia ca indiferent de ce ar fi spus sau ar fi incercat sa faca, ea avea dreptate. nu trebuia sa se fi purtat asa. nici el nu stia ce il doare mai rau: cuvintele ei, atat de amare, dar totusi meritate, sau faptul ca se ajunsese pana aici. nu isi dorise niciodata asta. nu voise sa-i faca rau. dar totusi o facuse. si acum isi primea pedeapsa. era constient de asta.

ochii ei, candva atat de frumosi, erau acum doua izvoare de lacrimi. ea se ineca in valul de cuvinte revarsate ca un tunet asupra lui si simtea durerea din glasul ei. dar nu putea spune nimic. vederea i se impaienjenea de lacrimile ce se iveau in ochii lui, dar acre nu voiau sa curga. simtea cum i se sparge sufletul in mii si mii de bucatele. o privea fix si incerca sa mai gaseasca in ochii ei ceva din ceea ce fusese candva. dar nu mai era nimic. doar durere. se simtea atat de mic… ar fi vrut sa se crape pamantul sub el si sa-l inghita. sa nu-i mai vada privirea ce il ardea pana in adancul inimii.

cand ea termina ce avea de spus el ramase la fel de nemiscat. capul i se invartea si nu mai putea gandi. se simtea sfarsit, sleit de puteri. dupa un moment de tacere, care i se paru un veac, reusi sa spuna, cu jumatate de glas, privind-o adanc in ochi: “Iarta-ma!”

nu stia daca asta isi dorea ea sa auda, dar atat putea rosti.

9/11/2001

September 11. A day never to be forgotten.

s-a mai stins o stea

incet, incet, stelele incep sa cada. astazi inca una a incetat sa mai straluceasca.

madalina manole, “fata cu parul de foc”, renumita pt slagarul “fata draga”, a decis sa-si puna capat zilelor, chiar in ziua in care implinea 43 ani, lasand in urma un sot indurerat si un copil de 1 an. numai ea stie motivele care au impins-o la extrema asta si pentru care s-a hotarat sa lase lumea in urma. se spune ca a avut curaj sa lase totul si sa plece. eu am alta parere vis-a-vis de oamenii care ajung in acest punct, dar poate ca ceva, acolo, in sinea ei, nu a mai putut sa lupte. nu e usor sa fii artist.. si poate ca toate s-au adunat in sufletul ei… nimeni nu poate sti.

incet, dar sigur, ni se duc valorile. pentru ca acestia sunt adevaratii interpreti romani, nu tzoapele si afonii care abuzeaza de rabdarea noastra si sunt promovati excesiv, nu manelistii care fenteaza statul si plata taxelor si impozitelor! ARTISTII ROMANI sunt o specie pe cale de disparitie, pe cand non-valorile se inmultesc mai rau ca ciupercile dupa ploaie. si bineinteles, cum se poarta pe la noi, or sa inceapa toti sa-si dea cu parerea ce si cum si de ce. presa de scandal o sa vuiasca zilele astea… fel si fel de scenarii, declaratii, etc. eu sunt de parere ca familia indureratata trebuie lasata in pace, in aceste momente atat de dificile, si sa fie ferita de rechinii din mass-media. NIMENI nu va intelege si nu va impartasi durerea lor, oricat de afectati si de rotunzi s-ar da.

Odihneasca-se in pace!

p.s. pentru cei care nu stiu, slagare se numeau hiturile, acum 20 ani.

eu cred

ca oricine are dreptul sa fie fericit, la un moment dat.

ei bine, se pare ca timpul meu nu a sosit inca. mai am de asteptat si de indurat pana atunci :-<.

eu

CEDEZ NERVOS!!!

Nu mai pot! Am ajuns la capatul puterilor si al rabdarilor! Si daca nu fac ceva, orice, si cat mai urgent posibil, o sa inebunesc!

Asta daca nu am facut-o inca!

Stau eu asa si ma gandesc: n-am mai scris de aproape 3 luni de zile. Nu mai am imaginatie… nu mai am rabdarea necesara ca sa scriu. Rahaturile astea zilnice imi mananca si ultimii neuroni, frigul de pe dinauntrul meu se accentueaza pe zi ce trece, mie imi merge din ce in ce mai prost!

Vreau… nici eu nu stiu de fapt ce vreau. Totusi… vreau un pic de liniste si o farama de fericire. Nu cer prea mult, nu? :-s

broken strings

era o melodie a lui james morrison cu nelly furtado si care asa se chema, broken strings. si e la un moment dat strofa asta: “Oh it tears me up/I tried to hold on but it hurts too much/I tried to forgive but it`s not enough/To make it all OK”.

you broke my heart, you moron! you broke it so long ago! and guess what… it’s still bleeding. and i tried to forget… but it’s impossible. you should appreciate the fact that i was able to FORGIVE!

mi-e dor

si ma doare.

atat!

film review: the time traveler’s wife

ce poti sa faci intr-o seara urata de decembrie, cand pica lumina? aprinzi lumanarile din casa, alea puse deoparte pt seri romantice, si te pui pe uitat la filme.

eu, una, asta am facut. bineinteles dupa ploaia de injuraturi la adresa astora de la ENEL, ca mi-a murit 1 telefon, a trebuit sa cobor 4 etaje pe intuneric sa il bag pe frati-miu in scara si mi s-au consumat si lumanarile… tre sa iau altele =))

ca tot mai dura laptopu’ aproape 2 ore pe acumulatori, m-am pus pe filme romantice. si uite asa am ajuns sa vad “the time traveler’s wife”.

gizas, cat am plans la filmu’ asta. n-am mai dat atata apa la soricei de la reintalnirea cu “the notebook”, de acum cateva luni. si tre’ sa fii de piatra sa nu-ti smulga o lacrima. macar una.

ecranizare dupa best-seller (ca doar e la moda, ce pnm), filmul are drept personaj principal pe henry, un barbat care, atunci cand se afla in stare de stres, presiune, simtea emotii puternice sau pur si simplu, calatorea in timp. inainte si inapoi, trecut si viitor. de fiecare data fara haine (aaaahhhh… eric bana cum l-a adus mamica lui pe lume 8-> ). in desele sale calatorii in trecut, el o intalneste pe claire, inca de pe vremea cand era o copila. de atunci, fata se indragosteste de el si il asteapta de fiecare data, in aceeasi poiana, punandu-i si haine. astfel, peste cativa ani, claire ajunge sa se indragosteasca de el si sa se casatoreasca. de aici si numele filmului.

de ce e EA personajul principal si nu el? pentru ca filmul vrea sa arate cate are ea de indurat din cauza anomaliei lui (henry suferea de o anomalie genetica). el o lasa singura in noaptea nuntii, de craciun, de anul nou, de obicei de fiecare data cand le era lumea mai draga, in mod involuntar. iar ea rabda cu stoicism (ca doar stia la ce se inhama atunci cand l-a luat de barbat), trece prin 2 avorturi (copilul mostenea boala) dar pana la urma reuseste sa aduca pe lume o fetita, pe alba.

astept filmul asta din august. de 4 luni sper la o varianta mai buna, orice in afara de cam, dar pana la urma am zis sa-mi calc pe inima. si cum am spus mai sus, n-am mai plans intr-un asemenea hal de la “the notebook”. si mi-am promis ca nu ma mai uit la chick-flicks pana dupe sarbatori, dar n-am putut rezista tentatiei. 1 la mana reuneste doi dintre actorii mei preferati si anume eric bana (ala de-l omoara brad pitt  in “troy” sau capitanul nero din noul star trek) si Rachel McAdams (cum spuneam, the notebook). si 2 la mana e una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste vazuta intr-un film. :X

daca il mai gasiti inca pe la cinema, merita fiecare banutz dat, atat pe bilet, cat si pe floricele. si pe servetele. sau daca il vedeti acasa, a se urmari in serile ploioase, la lumina lumanarilor (NU cand e cadere de tensiune, ca in cazul meu =))), cu iubitu/a (cine are… cine nu, sa-si imagineze ca are).

si am apucat sa-l vad si p-asta pe 2009 .