film review: transformers revenge of the fallen

transformers_revenge_of_the_fallen06razboiul intre Autoboti si Decepticoni continua. michael bay (responsabil pentru succese ca Bad Boys, Bad Boys II, Transformers, dar si esecul numit Pearl Harbor) readuce in cinematografe lupta dintre Optimus Prime si Megatron, de data asta intra in joc si „The Fallen” liderul Decepticonilor. Scopul lor este ca Pamantul sa ajunga asemenea Cybertronului.

Un decepticon reuseste sa se infiltreze in satelitul armatei americane, afland astfel unde este „ingropat” Megatron (in Groapa Marianelor) si de asemenea unde se afla ultima bucata din All Spark. in acest timp Sam pleaca la facultate, insotit de parintii lui (e penibila faza cu maica’sa high in campus) dar descopera ca o bucata din Cub a ramas in jacheta lui. in momentul in care o atinge incepe sa vada semne care se dovedesc a fi indicii spre locul unde se afla ingropata o masinarie veche de milenii, care are puterea de a absorbi soarele. sam, impreuna cu mikaela, agentul simmons de la sectorul 7 (ajuns intre timp un macelar care furase dosarele secrete), colegul sau de camera leo (un blogger amator de stiri tari) si un mini-decepticon (robotelu asta face tot filmul) descopera matricea de care avea nevoie cel invins pentru a aduce la viata masinaria si care il putea reinvia pe Optimus Prime, singurul care putea sa-l ucida pe liderul decepticonilor. de cealalta parte, armata americana, condusa de maiorul Lennox (josh duhamel =p~ ) impotriva ordinului prezidential, se aliaza cu autobotii, care castigasera noi membri (gemenii sunt mortali) pentru a crea o diversiune si a-l proteja pe sam sa ajunga la Optimus. batalia se da in desertul egiptean, liderul Decepticonilor este invins, Megatron scapa cu viata si va urma si partea a treia.

decorurile sunt fantastice, incepand de la marele canion, piramidele de la gizeh si orasul petra din iordania; toate ascund cate ceva. megan fox joaca incredibil de prost, shia labeouf sa zicem ca e ceva de capul lui. in compensatie, robotii si efectele speciale sunt de nota 10. un film care merita vazut la cinema (sa simti cum trece prin tine sunetul).

pentru adeptii teoriilor conspirationiste, filmul asta are o surpriza pentru ei.

film review: knowing

inca un film apocaliptic. numai ca de data asta mai intervin si alti factori, cum ar fi extraterestri care NU distrug lumea, ci o salveaza si un sir de numere.

in 1959, la deschiderea unei scoli, copiii dintr-o clasa sunt rugati sa faca un desen despre cum ar arata viitorul. Lucinda, un fel de Cole Sear („I see dead people”), scrie o serie de numere dar nu apuca sa termine, fiind intrerupta de invatatoare. lucrarile sunt inchise in capsula timpului si deschise peste 50 ani.

john este profesor la institutul astronomic din massachusetts si tatal lui caleb, un pusti de 9 ani expert in limbajul semnelor, desi nu era surdo-mut. ca in filme, caleb primeste lucrarea lucindei. john descopera ca numerele au o logica, fiind datele, numarul de victime si coordonatele marilor dezastre de dupa 1960. in incercarea lui de a salva lumea de la dezastru vrea sa opreasca 2 nenorociri, fara succes insa.

ideea e ca filmul e aiurea. la inceput pare ceva de capu lui, dar finalul e de kkt rau. faza cu explozia solara si prajirea planetei a mai aparut si in „the core” (scenariu relativ posibil, avand in vedere situatia stratului de ozon), iar faza cu extraterestii e penibila. ceva gen: hai sa facem arca lui noe cu copiii care au fost cuminti.

app… la americani s-a lansat in martie. acum a aparut si dvd’ul. deci gasiti dvdrip-uri la greu.

unele stele nu mor niciodata

a murit regele! traiasca regele!

asta pentru ca Michael Jackson, desi a plecat la loc cu verdeata, va ramane pentru totdeauna in sufletele celor care l-au iubit si admirat si in memoria tuturor drept „the king of pop”. acum a devenit o legenda. nu mai conteaza ce a facut in viata lui (ca si-a renegat originea, zecile de operatii estetice, o sotie pe care n-a atins-o niciodata, 2 copii cu un mare semn de intrebare, cheltuieli exagerate s.a.m.d.), conteaza mostenirea muzicala pe care a lasat-o. melodii precum thriller, billie jean (preferata mea), dirty diana, you are not alone (de fiecare data cand ascult melodia asta ma iau fiorii pe sira spinarii), black or white, smooth criminal vor ramane pentru totdeauna. va fi mereu artistul cu cele mai scumpe videoclipuri (actori de prima mana de la hollywood, cum ar fi john travolta sau raposatul marlon brando), cu cele mai incendiare show’uri, cu un stil de dans unic. pun pariu ca fiecare dintre voi a ascultat, macar in copilarie, Michael Jackson.

toata stima si respectul pentru artist!

si ca tot suntem la capitolul „rest in pieces peace” a murit si farrah fawcet, ingerul blond al lui charlie in anii ’70.

1100

astazi am atins 1100 views… e bine, zic eu…

acum sa incep tirada de multumiri. multumesc tuturor celor cauta imposibiluri pe google, gen nr de telefon si adresa de e-mail a lui robert pattinson (fara voi nu as fi trecut de 500 =)) ), celor care vor sa stie daca acelasi de mai sus fumeaza (ohooo… si inca cum, camel gold daca va ajuta cu ceva… asta daca vreti sa va apucati de fumat sau sa schimbati tigarile si sa va faceti plamanii scrum =)) ), celor care vor sa isi mareasca nivelul de cunostinte si cauta legendele quileute (daca nu ar fi existat seria „amurg” nu cred ca s-ar fi inghesuit nimeni si nu cred ca a auzit cineva din romania de indienii quileute), celor care cauta lucruri serioase, cum ar fi recenzii de film si nu in ultimul rand celor care imi tin blogul la favorites (stiu ca sunteti acolo, dar nu vreti sa recunoasteti 😀 )

sa ne vedem cu bine la 2200 😀

film review: drag me to hell

mai pe romaneste e vorba de una care se duce dracului. la propriu.

un film prost si foarte scarbos. pacat de sam raimi. nu stiu de ce a primit nota 8 pe imdb. e aiurea :|. sau poate unde alison lohman joaca foarte prost. nu stiu. ideea e ca nu mi-a placut.

christine are o viata buna, o slujba perfecta dar viata ei ia o intorsatura dramatica cand la biroul de credite apare d-na ganush care urmeaza a fi evacuata din casa ei. femeia, cam ciudata, ii cere prelungirea termenului de restituire. christine, gandindu-se la postul de asistent manager, refuza solicitarea batranei. aceasta o roaga in genunchi dar sfarseste prin a se umili. profund indignata, baba pleaca nu inainte de a o avertiza ca „ea va fi cea care o va implora”. ajunsa in parcare, christine se intalneste din nou cu madam ganush, de data asta si mai urata, care o blesteama, aruncand asa zisa „lamia” asupra ei. din acel moment viata ei se schimba complet. un spirit malefic o bantuie si ii transforma viata intr-un iad. un medium o ajuta, trimitand-o la o femeie cu puteri mult mai mari decat ale lui. are loc o sedinta de spiritism si ea afla ca trebuie sa scape de nasturele blestemat inainte de rasaritul soarelui, dar si ca poate intoarce blestemul impotriva mortilor. se duce in cimitir unde era ingropata babaciunea aia (bah urata mai era :-o, numai cand ma uit la poza ei ma trec fiori pe sira spinarii ), o dezgroapa si ii da nasturele. numai ca lucrurile nu ies asa cum voia ea si a treia zi se duce dracului. la propriu.

efectele speciale si machiajul sunt singurele puncte forte ale acestui „cosmar” numit film. singurele faze de speriat sunt cele in care apare baba, mai urata si mai descompusa pe zi ce trece. in rest, numai faze de toata greata (ganush si proteza ei, cade baba moarta peste ea si inghite tot formolul, cina de la parintii lui, momentul din cimitir – unde, ca in filme, incepe din senin o ploaie torentiala, cu tunete si fulgere) si momente tragi-comice de toata jena. constantine a fost capodopera pe langa asta.

am invatat si eu ceva din filmul asta: sa nu refuzi batranicile, fie ele cat de urate si sa nu te pui cu tiganii. te blesteama astia de nu mai stii cum sa-ti revii (mama omida si ale ei facaturi si desfacaturi de cununii sunt o mica parte). si daca vine vreuna la voi sa va ghiceasca in carti, sa nu-i spuneti nu, ca nu stiti ce poate sa faca. si e chiar fain sa stii ce iti rezerva viitorul. oricum, ghicitoarele vorbesc in dodii si in termeni vagi, asa ca tre’ sa ghicesti si tu la randul tau ce vrea sa zica.

pacat. ma asteptam la mai mult de la filmul asta.

skittles are back!

va mai aduceti aminte, generatia pre-90, de bombonelele skittles? alea au fost dulciurile mele preferate mult timp. imi aduc aminte ca maica-mea imi spunea ca daca sunt cuminte imi ia ceva bun, ceva ce-mi place mie mult. astea si m&m erau rasplata „cuminteniei mele”.  apoi au disparut 😦 mai imi trimitea verisoara-mea din italia de craciun, da s-a lasat de sportul asta.

iar azi, cand m-am oprit la magazinul pe care il vizitez zilnic la ora 8 juma’ ca sa ma aprovizionez cu 300 ml de cafea, british sandwiches, pringles, cola light, tigari si reviste de stiinta, am dat cu ochii de ele. good old times. priceless. stiu, stiu, sunt nostalgica… dar ma bucur ca au aparut iar… imi era dor de ele :-<

film review: the hangover

the-hangover-20090427020414963_640wmortal film. mi-a placut atat de mult incat, desi il vazusem acasa, m-am dus si la cinema. a meritat. si merita.

povestea suna cam asa: doug (justin bartha – hacker-ul din national treasure) urmeaza sa se insoare. si, ca la americani, nunta nu se face fara petrecerea burlacilor. asa ca asta il ia pe fratele viitoarei neveste, un gras simpatic si barbos (alan – zack galifianakis), un profesor insurat si cu copil (phil – noua papusa a hollywood-ului, bradley cooper) si un dentist tinut sub papuc de prietena lui (stu – ed helms) si ii duce in sin city las vegas.

cine a spus ca „what happens in vegas, stays in vegas” a stiut ce zice. dupa o noapte pe acoperisul hotelului nimeni nu isi mai amintea nimic. problema nu era golul lor de memorie sau apartamentul de 4200$ facut praf, ci faptul ca doug lipsea. si de aici incepe o serie de aventuri de te fac sa lesini de ras.

mai intai se trezesc cu un tigru in baie, apoi cu un copil in dulap (e mortal pustiulica :)). stu se trezeste fara 1 dinte iar phil cu o bratara de spital. afla ca au furat o masina de politie si ca stu s-a casatorit cu mama bebeului, care era stripteuza si prostituata, toate la pachet. se incurca cu un mafiot chinez, cu mike tyson (doar e falit omu’, tre’ sa faca si el rost de niste benjamini), ajung in arestul politiei, tre sa-i dea chinezoiului 80.000 de dolari in mijlocul desertului mojave in schimbul lui doug si nenorocesc bunatate de masina. pana la urma il gasesc pe doug (cam rosu la fata), se intorc la timp pt nunta si cu 80.000 de dolari in buzunar (banii chinezului). la sfarsit e cel mai tare. apare, ca prin minune, camera foto a lui stu. pana si ei erau oripilati de ce poze aveau acolo.

filmul e foarte fain. nota destul de mare pe imdb. merita vazut.

loneliness

37382-girl-and-rain-darkshe felt like nothing in a place where she used to be everything. she felt lonely, although she was surrounded by people. she wasn’t realising where her footsteps were taking her, she heard nothing around her. she was walking down the dark streets, with the music turned loud, but she couldn’t hear it. all she listened to where her thoughts; thoughts that were yelling in her ears like a rocker’s voice. she realised she was walking in the wrong direction, but she didn’t care. it was a chilly summer evening. she used to love that part of the day, when the sun goes down, when the shining light fades away and the darkness takes control of everything. now she hates it. the sunsets are making her insane, because they bring long sleepless nights, full of nightmares and „what ifs”, full of questions with no answers. she can’t remember when was the last time she laid her head down on the soft pillow, with a smile on her face. this was the saddest twilight of her life. and the worst part was that she knew it.

every body around her was holding hands: young, middle-aged, even old people. she felt the earth moving away beneath her feet and falling into that deep hole. the loneliness was a burden she couldn’t carry anymore; like the weight of the entire world was on her shoulders, pushing her down. she embraced herself, the cold wind giving her chills. every little piece of the streets was hurting her: the street lights, the shop windows, the cars… because they were bringing happy memories… those which she never wanted to remember, opening deep dark wounds that couldn’t stop bleeding.

as she was trying to find her own place in this world, heavy tears were falling from her eyes. she didn’t realise she was crying… she just thought her eyes dried. her once-so-beautiful glare vanished, leaving behind a hollow stare and red eyes. the wind was bringing a soft smell of lime trees and rain. the clouds were gathering quickly, hiding the round face of the full moon. soon, the lightnings were flashing, ripping the sky apart.  thunders were exploding, making a deafening noise. in the flashing light she saw the world in a frightening way, every beautiful face turning into a monster. the rain started to pour, suddenly turning into a water curtain. the heavy and cold water drops whipped across her face, washing away her tears. she kept walking through the rain…

last year, in the same time, she was walking hand in hand, on the same street, under the same lime trees with the only one she really loved. he was the center of her universe, the axis that spun her little world. he was her noth and south, her east and west, the poles and the equator. in a single world: he was her whole world.  but in the day he stepped out of the house, never to come back, he took everything. he took her hopes, her dreams, her love, her soul. he took her life, leaving her in an endless moonless night, with no sunrise. he took the smile from her face, the sparkle in her eyes, leaving behind a broken heart, a deadly pale face and purple circles around her eyes. he didn’t even bother to pack his things.

to be continued…

in ape adanci

2117_mediumma afund din ce in ce mai mult. si incerc sa ies la suprafata, dar pur si simplu nu reusesc. simt cum picioarele mi se incurca in funii invizibile ce ma trag mereu in jos, cat mai adanc. bratele imi cad grele, istovite, mainile de plumb mi se inclesteaza in pumni si ma dau batuta. plamanii mei cauta aer dar capul deja mi se invarte si nu mai simt nimic. nici frig, nici durere, nici macar teama. teama de abis, de necunoscut. un ultim instict, cel de supravietuire, imi da un ultim impuls. e deja prea tarziu. le aud vocile destul de clar.  eu stiu ca ei  sunt acolo, sus, la suprafata, unde nu stiu daca voi mai ajunge vreodata.  eu ii pot auzi dar ei nici macar nu stiu unde sunt eu. au uitat de mine. le aud rasetele cristaline si ii pot deosebi pe fiecare. sunt veseli. o voce, mai stridenta decat toate celelalte, ma intreaba: „tu de ce nu razi cu ei?” „pentru ca nu ma lasa”, i-am raspuns eu. pe masura ce ma indreptam spre abis vocile lor se auzeau din ce in ce mai incet, pana au disparut. o rana veche si adanca s-a redeschis in inima mea, durerea devenind insuportabila. am inchis ochii si am coborat in intuneric.

nota: aberatia de mai sus este o metafora la anumite evenimente care nu au facut altceva decat sa deschida niste rani vechi, care cu greu s-au vindecat. sunt anumite lucruri la care nu pot pur si simplu sa activez firewall-ul sau antispam-ul, pentru ca troienii si wormii sunt prea puternici. va dura ceva timp pana sistemul meu se va curata, iar, de malicious programs and applications.

i hope you had a great day, guys! after all, I still care about each and every one of you 😉. A LOT!!!