film review: bruno

Borat was so 2006. Sacha Baron Cohen aduce in cinematografe un nou personaj si anume un fashion reporter gay austriac, pe nume Brüno.

dintr-un invitat de marca al tuturor prezentarilor si show-urilor de moda, Brüno ajunge sa cada in dizgratie, din propria vina. astfel ajunge un renegat al vietii mondene, este concediat de la televiziunea pentru care lucra si decide sa se mute in america, sa devina acolo „über-famous”. numai ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Brüno face tot posibilul sa devina faimos, de la interviuri cu celebritati (Paula Abdul), la tentativa de a avea propriul show TV (unde oripileaza la propriu juriul) si in urma unei conversatii (prin intermediul unui medium) cu prima sa iubire, Milli Vanilli, ajunge la concluzia ca trebuie sa faca un lucru pentru omenire, asa cum fac Bono, George Clooney si Angelina Jolie. tentativa esuata.

ramanand complet falit, realizeaza ca daca va deveni hetero va castiga succes. urmeaza un program de pregatire, se inroleaza in armata si peste 8 luni ajunge un faimos prezentator de wrestling. numai ca sangele apa nu se face si devine „über famous” in urma revederii cu agentul sau de mana a doua, la acelasi show. imaginile fac inconjurul planetei, indeplinindu-se visul sau.

filmul este interzis minorilor si persoanelor cu stomac sensibil. asta pentru ca e plin de remarci si gesturi gay, nuditate, sex (intre 2 barbati), obscenitati, ofense la adresa popoarelor din orientul mijlociu (evrei si arabi), la populatia africana (faza cu copilul) si la adresa religiei.

nu pot sa zic „m-am prapadit de ras” la filmul asta, pentru ca nu prea am avut de ce sa rad. pacat de baron cohen, pentru ca isi interpreteaza rolul foarte bine. doar ca e prea deplasat. mult prea deplasat.