lucrurile incep sa intre in normal

stiu, stiu, am fost foarte zgarcita la scris in ultima perioada. asta pt ca nu am mai avut dispozitia necesara pentru a-mi pune aici gandurile, destul de negre si de dureroase in ultimele 2 luni.

am vazut o groaza de filme, mai vechi si mai noi, dar sincer nu mi-a ars de review-uri. o sa incerc sa recuperez pe cat posibil, in timpul care va urma.

nu mi-a mai ars nici de ironii, nici de caterinca, nici de lucrurile care mai demult imi placeau. nici macar sa scriu. nu am mai pus un rand intr-un fisier word de vreo cateva luni bune. nu am mai avut inspiratia necesara pentru a mai crea noi povesti de dragoste, asortate cu aventuri, ironii, tachinari, nici sa mai conturez vreo eroina acra, cu inima facuta bucatele (asemenea mie), care sa redescopere fluturasii din stomac atunci cand se asteapta mai putin; nici sa-mi imaginez un tanar frumos, destept, deschis, cu ochi patrunzatori, care sa o invete pe eroina cum sa iubeasca din nou (asta pentru ca in mintea mea e un singur chip). acum am niste idei prin capsor, dar nu stiu cat se vor concretiza.

am avut o perioada foarte nasoala, in care toate mi-au mers prost, pe toate planurile. asa cum spuneam si in alte postari, am ajuns la urgente, am ramas fara boyfriend si fara servici in 2 saptamani. si, sincer, cel mai mult m-a durut si ma doare despartirea.

am avut niste sarbatori de tot rahatul si aproape doua luni de un rahat si mai mare. simteam cum ma inec in niste ape atat de adanci, incat nu mai vedeam nici un mod de a ajunge iar pe linia de plutire, nici gand sa ies la suprafata. dezamagirile veneau una dupa alta, eram singura, oamenii care ar fi trebuit sa-mi fie aproape m-au lasat cu curu’n balta (PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOASTE!!!), zilele in care stateam acasa pareau interminabile si ingrozitor de plictisitoare, noptile mi-erau bantuite de demonii trecutului, de ce ar fi putut sa fie si nu a fost, de nenumarate intrebari care incepeau cu „DE CE” si „UNDE AM GRESIT”, nopti in care adormeam plangand si visam urat sau aveam niste vise tulburatoare, care imi faceau mai mult rau.

acele zile s-au dus. pentru ca nu am cazut de tot in abisul disperarii. pentru ca am avut credinta. numai eu stiu cum ma rugam in fiecare seara la Dumnezeu si la toti sfintii, cu lacrimi fierbinti curgandu-mi pe obraji, sa ma ajute sa ies din intunericul in care ma aflam. si Dumnezeu m-a ascultat. asa cum spune si Psalmul 50, „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. totul e sa crezi. NIHIL SINE DEO. si uite asa, incet, timid, a inceput sa iasa soarele si pe straduta mea. au inceput sa sune telefoanele, am inceput sa fiu chemata pe la interviuri. desi nu primeam un raspuns concret, era un pas. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista. aveam si cate 2 pe zi. ma acceptasera la o companie de asigurari. cand, subit m-am imbolnavit. si in timp ce stateam si zaceam sub patura cu 39 febra si o durere in gat de mancam numai supa si piure, a sunat iar telefonul. cand am auzit cine si de unde e, am crezut ca e de la febra. m-au intrebat daca pot veni a doua zi, adica sambata, la interviu. m-am dus. coapta cum eram. am sustinut interviul in engleza, luni urma sa-l sustin si pe al doilea, in spaniola. am sustinut interviul la telefon si mi-au spus aceeasi chestie ca si data trecuta cand m-au chemat la ei. ca nu am fluenta. dar sa ma duc sa sustin un second interview, in engleza, pt alt post. m-am dus, l-am sustinut, am negociat salariul si am semnat contractul de munca! Dumnezeu exista si e acolo sus si nu doarme si nu inchide ochii la nevoile noastre. pana acum credeam. acum m-am convins!!!

si pe principiul „misterioase sunt caile Domnului”, am ajuns sa lucrez in domeniul IT, la o companie la care nici nu ma mai asteptam, avand in vedere ca m-au mai respins si in decembrie si mai ales in aceeasi cladire cu EL. e ciudat… mai ales ca in urma cu ceva timp eu m-am visat plimbandu-ma pe acolo, ca si cum as fi fost angajata. asta se intampla in decembrie.

mai am o singura dorinta sa mi se indeplineasca. una care ma arde. si din cate am observat, toate semnele arata indeplinirea ei. doar ca trebuie sa mai am putina rabdare. trebuie sa mai patimesc putin. dar acum stiu ca Dumnezeu asculta si se va indeplini si ea.

lucrurile incep sa intre in normal.